Campionatul local de tenis de masă și șah(I)
✒ Condratov Nichita, secretar ATRL Iași
În data de 9 iunie 2019, ATRL Iași a organizat Campionatul local de șah și tenis de masă. Competiția s-a desfășurat in Club Viper, unde am avut parte de condiții bune pentru desfășurarea activității. Sperăm ca pe viitor să putem organiza acest campionat la viitorul sediul al CRL din Iași . Fiind a doua ediție , numărul participanților a crescut și acest fapt ne bucură, dar totuși sperăm ca la edițiile viitoare să avem un număr mai mare de participanți. Eu am participat la ambele sporturi , calificându-mă tot la ambele pentru următoarea etapă. Țin să-i felicit încă o dată pe toți pentru participarea la acest eveniment. Celor ce s-au calificat le urez mult succes și sper să reprezinte cât mai bine ATRL Iași la etapa regională.
Pentru mine, șahul este un sport al minții. După parerea mea, este un sport ce te invață să fii fair-play și tot timpul te indeamnă să fii din ce în ce mai bun. Îți poți dezvolta gândirea și îți conturează spiritul competitiv. Am învățat să joc șah de la bunicul meu , acesta spunându-mi să nu uit niciodată că "șahul greșeala așteaptă". Tot timpul mă atrage diversitatea jocului îmbinată cu o anumită strcitețe.
Tenisul de masă este un sport mult mai fizic decât șahul, dar în același timp și mai distractiv. În timp ce la șah ai mai multe reguli și mai mult de gândit, aici trebuie multă muncă și antrenament. Tot timpul tenisul pentru mine este o relaxare prin mișcare.
Participând la aceste competiții îți poți creea mulți prieteni și sunt o bună metodă de a alunga stresul.

✒ Pavlov Raisa, membru ATRL Iași
Ajuns la a doua ediție, campionatul de șah și tenis de masă este un eveniment ce reunește membrii Comunității Rușilor Lipoveni din România prin joc . Pentru mine, șahul a devenit mai mult decât o competiție, o pasiune. Din generație în generație, în familia mea, au fost transmise valorile și principiile acestui joc, precum tradițiile și obiceiurile noastre.
Fiecare partidă este o nouă provocare pentru mine, deoarece necesită strategii și viziuni diferite, lărgindu-mi astfel perspectivele și orizonturile de așteptare. Șahul mă ajută să mă dezvolt atât pe plan personal, cât și pe cel educațional, sporindu-mi atenția, concentrarea și răbdarea.
Anul trecut m-am calificat la faza națională, unde am obținut premiul I. A fost o experiență cu adevărat unică, pe care sper să o repet. Am învățat multe despre acest joc, atât de la profesori, adversari, cât și de la propria persoană. Am așteptat cu nerăbdare ediția de anul acesta. La Iași, la începutul lunii iunie s-a desfășurat etapa locală, o experiență inedită, care sper, mă va ajuta și la următoarea.

